Unde intram cu pul-urile noastre?

Noi, românii, jucăm de multa vreme, cu albele, o partidă de table în care negrul ne-a scos câteva pul-uri afară, şi-a astupat porţile şi, la câte 4-5 ani, ne întinde zarurile cu un rânjet sardonic.

Alea jacta est!, au zis mulţi ieri, mulţi azi. Sigur, alegem, aruncăm zarurile, dar ce culegem, unde intrăm cu pul-urile noastre?

Le-am zis ieri, cu sinceritate, celor care m-au întrebat, că singurul argument pe care îl am pentru că am votat şi pentru că am ales cum am ales, este faptul că aveam o variantă în care se forma un guvern rapid şi cealaltă în care constituirea unui guvern cu suficient de puternic sprijin parlamentar era (este) amânată pe un termen indefinit, foarte probabil îndelungat şi posibil după un nou proces electoral. Am ales certitudinea. Dacă ar fi existat certitudini şi în cazul alegerii lui Traian Băsescu, m-aş fi abţinut de la vot. Îl detest pe actualul preşedinte (şi ceea ce reprezintă), dar îl detest deopotrivă pe Mircea Geoană (şi ceea ce reprezintă).

M-am culcat târziu, cu o speranţă firavă că numărătoarea paralelă a democrat-liberalilor va fi infirmată de rezultatul final (deşi guzganul era atât de întunecat, încât i se estompase rozaliul). Însă, la ora 7, deschizând televizorul, m-am lămurit: PSD şi PNL nu terminaseră, chipurile, numărătoarea paralelă, Hrebenciuc începuse cu acuzele de fraudă, în contextul în care procentul lui Geoană, conform numărătorii roşii, scăzuse la un firav 50,3%, de la peste 51% şi ar mai fi fost de numărat 20% din buletine. Aproape că nu m-au mai interesat rezultatele de la BEC.

Deşi, conform celor spuse mai sus, n-ar trebui, toată tărăşenia asta m-a întristat. După o zi în care, încă de la primele estimări, se putea anticipa oarecum finalul (după "tiparul" 2004, pomenit de Băsescu), seara începuse într-un anume fel, contrar aşteptărilor. Aveam o schimbare, un bob speranţă, o emulaţie.

Cu ce rămânem acum? Ce variante văd eu:

1. Geoană şi Antonescu demisionează sau sunt demişi, PSD şi PNL se rup şi se constituie un măreţ partid prezidenţial, de centru. Din punct de vedere practic, nu e tocmai rău - e o variantă relativ rapidă de ieşire din criza politică şi de formare a unui guvern stabil. Din perspectivă democratică, ar fi rău - opoziţia ar rămâne formală (rămăşiţele PSD şi PNL nu pot fuziona, singura opţiune fiind o alianţă în jurul lui Klaus Johannis).

2. Geoană şi/sau Antonescu nu demisionează, dar PSD şi PNL tot se rup. Se formează o majoritate parlamentară în jurul noului PDL, deci Guvern oarecum stabil. PSD şi PNL se regrupează şi intră în opoziţie timp de 5 ani. Puţin probabil.

3. Geoană şi Antonescu nu demisionează, iar PSD şi PNL nu se rup. Aici sunt două sub-variante:

a. cele două partide ignoră rezultatul alegerilor şi rămânem în conjunctura dinaintea lor, ceea ce va forţa alegerile parlamentare anticipate. Extrem de puţin probabil (PSD şi PNL nu ar risca să fie zdrobite de un vot dat după modelul "Daţi-mi un consiliu, să vă dau Bucureştiul!", respectiv "Daţi-mi un parlament, să vă dau România!").

b. se constată legitimitatea mandatului Băsescu, se acceptă propunerea de prim-ministru (Negoiţă sau care va fi acesta) şi se va guverna în aceeaşi formulă de sprijin parlamentar minoritar.

Toate variantele, mai puţin prima sunt proaste, din perspectiva perpetuării scandalului politic, cu consecinţe previzibile (adâncirea crizei, în toate formele acesteia). În varianta 3-b se poate evolua spre o încercare de modificare a Constituţiei, în sensul schimbării/clarificării atributelor preşedintelui, dar iarăşi, e cert că o asemenea iniţiativă ar cădea la vot. Am explicat deja de ce nici varianta 1. nu e dezirabilă, dacă nu eşti în vreun fan-club Napoleon, Hitler , Stalin sau Hugo Chavez.

Dacă până acum l-am prizat doar pe Băsescu, e clar că urmează să-l inhalăm - unii, cu nesaţ. Şi mi-e că ne vom intoxica, în loc să expectorăm. De ce mi-e aşa? Pentru că nu am dubii: Traian Băsescu este instabil psihic, este bolnav de putere. Am văzut asta în dramoleta pe care a interpretat-o când, vorbind despre videoclipul cu lovirea copilului, a spus "Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!". În mod normal, reacţia lui (spunând aceste cuvinte) ar fi trebuit să fie demnă, chiar tunătoare, nu înlăcrămată.

Cu toate astea, trebuie să continuăm. I-am supravieţuit lui Ceauşescu şi lui Iliescu, va trece şi Băsescu. Şi poate, greşesc, poate Băsescu este alegerea potrivită. Poate marmota chiar înveleşte ciocolata. Poate, peste 5 ani, fiul meu va regreta că cele câteva zile care îl vor despărţi de majorat îl vor priva de bucuria de a vota în/pentru normalitate.