Cum m-a scos de pe arteră Poliţia rutieră (2)

E prima zi din 2011. După primul Revelion pe care l-am făcut în ținută de casă (trening și tricou) ne-am culcat imediat după 12, dar setea m-a trezit 3 ore mai târziu. Nu mai reușesc să adorm. Am început să mă gândesc la problemele majore cu care mă voi confrunta chiar de la începutul anului.

De fapt, m-am oprit la prima dintre ele și iată-mă-s descriind-o. O recapitulare scrisă nu strică.

Nu o iau de la început, faptele inițiale le-am descris (vezi aici). Cert e că evoluția lor nu mi-a fost favorabilă. Am impresia că mă aflu în fața unui caz tipic de CEDO, fiindcă nu știu dacă îmi voi putea găsi dreptatea în România.

În primul rând, nu s-a găsit o soluție administrativă, așa cum speram. Diniță, șeful Poliției Rutiere a fost amabil și (cel puțin aparent) plin de bune intenții. Mi-a promis însă marea cu sarea, dar nu a rezolvat nimic – fie pentru că este incompetent (fiindcă nu cunoaște și nu stăpânește sistemul pe care îl administrează), fie pentru că, pur și simplu, a vrut să mă ducă cu vorba. Din păcate, realitatea e că sistemul este astfel construit încât să fie imposibil să îți rezolvi problemele fără să ajungi în instanță. Chiar dacă polițistul a comis un abuz flagrant, nu ai ce-i face, trebuie să le ceri magistraților să se pronunțe. Pentru Diniță lucrurile au fost clare, a tunat la subordonații de la Capitală, dar... atât.

Prin urmare... Sesizările mele, una depusă la Capitală și alta la Centru au fost conexate și trimise ca o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 (de care ține Poliția Rutieră a Capitalei). A trecut o jumătate de an și nimic nu s-a mișcat în acest dosar. Am făcut, în iulie, o cerere de disjungere a clauzei civile din dosar (sunt aspecte care, evident, nu țin de sfera penală, ci de cea administrativă) și trimiterea ei spre competentă soluționare instanței de judecată. Până în prezent, nici măcar la această cerere nu am primit o rezoluție.

Pe de altă parte, IML a emis, la cererea polițistului care s-a ocupat de caz (aici mă refer la judecarea accidentului), un certificat din care reiese că am avut nevoie de 5 zile de spitalizare. Ca atare, polițistul a trimis dosarul la procuror, cu propunerea de NUP (o condamnare penală se obține doar atunci când victima are nevoie de mai mult de 10 zile de spitalizare). Procurorul a confirmat decizia de NUP și am primit o rezoluție în acest sens. Asta s-a întâmplat în noiembrie. Cu rezoluția m-am prezentat la Poliția Rutieră (Udriște) și am constatat că, din punctul lor de vedere, eram la capătul drumului: ar fi trebuit să rămân cu carnetul suspendat 90 de zile, conform soluției inițiale a polițistului. Adică, fără judecată (fără a se fi pronunțat un judecător), ci așa, pur și simplu, în baza NUP-ului procurorului, care nu se referă deloc la cine se face vinovat de producerea accidentului, ci exclusiv la inexistența unei fapte penale. Am fost iar în audiență (la adjunctul BPR București) și m-am lămurit ce am de făcut: m-am întors la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, am intrat în audiență la procurorul şef (o femeie) și i-am explicat situația, arătând că trebuie să depun plângere împotriva rezoluției. Atât că nu doream infirmarea soluției (nu am de gând să contest NUP-ul), ci completarea ei cu o simplă precizare: că s-a comis o contravenție, iar soluționarea acesteia este în competența Poliției Rutiere. Deși la început reticentă, procuroarea mi-a acceptat în cele din urmă plângerea, dispunând și prelungirea dreptului de circulație, până la pronunțarea unei soluții.

Dacă rezoluția procurorului va fi în sensul celor solicitate de mine, mă voi putea întoarce la BPR București, cerând întocmirea unui proces verbal de contravenție (în acest moment, nu există așa ceva, cum crezusem, ci doar un act constatator - tipizat folosit în cazul accidentelor cu vătămare corporală). Odată întocmit acest proces verbal (cu siguranță, în sensul celor din actul constatator inițial), îl voi putea contesta în instanță și măcar voi putea circula până ce instanța se va pronunța.

Ca și când nu ar fi îndeajuns două fronturi (acesta, cu soluția în privința accidentului și cel cu plângerea penală împotriva polițistului de caz), un amic căruia i-am povestit toată tărășenia susține că va trebui să încep o nouă acțiune (chiar înainte de orice altă soluție). Adică, un proces pentru recuperarea daunelor, care să fie independent de procesul de contestare a procesului verbal. Iar dacă e așa, am „pus-o de mămăligă”: procesul de recuperare a daunelor va dura ani de zile, iar daunele sunt mai mici decât cheltuiala aferentă recuperării lor (amicul dixit).

Chiar așa să fie? Nu am apucat să spun, dar am un martor ocular al accidentului, care a și depus mărturie în fața polițistului care s-a ocupat de dosar (cel care a cerut nota IML) şi, la nevoie, va veni în instanţă. Nu pot să contest procesul verbal, cerând instanței, în subsidiar, să constate că, nefiind vinovat de producerea accidentului, sunt îndreptățit la repararea mașinii pe cheltuiala celui care m-a accidentat, respectiv pe cheltuiala asiguratorului acestuia? Adică, măcar atât, dacă nu pot cere daune morale pentru tot ce-am pătimit (pe lângă cele deja precizate, mă refer și la umilința lunară de a te prezenta, mai întâi, la procuratură și apoi la poliție, pierzând ore întregi la cozi, pentru prelungirea dovezii de circulație; apoi, faptul că am circulat, luni de zile, cu mașina având ușile lipite cu scoci, pentru a nu ploua înăuntru...). Trebuie să precizez că lucrurile sunt complicate de faptul că am fost obligat să îmi repar mașina în regie proprie, pentru a putea circula cu ea și pe timpul iernii. Deci, ar trebui ca instanța să ia act de cheltuiala efectuată și să impună decontarea ei. Acum m-aș mulțumi măcar cu atât...

Primul sfat al oricui cred că ar fi „i-ați un avocat bun”. Problema e că nu-mi permit un avocat. De abia facem față cheltuielilor curente, nu am de unde face rost de banii necesari (împrumuturile sunt excluse, suntem deja în datorii până peste cap, cu reeșalonări ale creditelor bancare...).

Așadar, mai am vreo șansă sau e cazul să mă resemnez, să „înghit gălușca fiartă”?