Mircea Basescu despre prietenia cu vamesul Teseleanu
Mircea Băsescu recunoaşte traficul de influenţă la / de la vameşul implicat în dosarul „tona de cocaină”: „În nouă ani, zece ani poate chiar mai mulţi de când de cunoaştem… nu poţi să spui că n-am vorbit niciodată, eu nu m-am plâns niciodată că îmi iese carnea prea prăjită de pe penis sau el să nu-mi fi spus măi, uite am făcut nu ştiu ce raport şi nu m-a ascultat nimeni”.
Robert VERESS
Intrigaţi de faptul că fratele şefului statului a sărit în apărarea fostului şef al vămii Constanţa Sud – Agigea, cerând, conform Realitatea TV, demisia procurorilor de la DNA care l-au anchetat pe Iulian Teşeleanu, i-am solicitat explicaţii lui Mircea Băsescu. Acesta a confirmat relaţia de prietenie cu Teşeleanu. După ce, iniţial, a negat că discuta cu vameşul-şef probleme de serviciu, pus în faţa propriilor afirmaţii contradictorii, Mircea Băsescu a recunoscut că, în decursul îndelungatei prietenii cu Teşeleanu au fost abordate şi probleme… delicate, ţinând de interesul personal al celor doi, în legătură cu activitatea din vamă. După cum ne-a obişnuit, Mircea Băsescu a fost extrem de plastic în exprimare.
„Nu pun mâna în foc nici pentru mine”
Referitor la atacul la DNA, Mircea Băsescu a ţinut să-şi nuanţeze afirmaţiile, precizând că declaraţia dată postului de televiziune a fost trunchiată: „Dacă ANAF-ul (de fapt, DNA – n.r.) a aflat că şeful vămii îl foloseşte pe adjunctul lui ca să colecteze banii, trebuia să-i aresteze. Eu nu pun mâna-n foc pentru nimeni, nu pun mâna-n foc nici pentru mine. Da’ care este problema? Dacă a fost anchetat… şi ştiu sigur că nu a fost niciodată urmărit penal sau anchetat sau nu ştiu ce… Deci ce pot eu să zic? Trebuie să-l arestez eu?”. După ce i-am reprodus declaraţia citată de realitatea.net („Dacă dumneavoastră îmi spuneţi că DNA-ul declară că adjunctul lui Teşeleanu lua şpagă sau ce făcea, iertaţi-mă, dar nu vă cred. Eu dacă aş fi ăla de la DNA care a scris aşa ceva, mi-aş da demisia”), Mircea Băsescu a reprodus pasajul despre care pretinde că a fost „tăiat”: „Mi-aş da demisia sau i-aş aresta pe ăia. Să spun doar că mi-aş da demisia ar fi lipsit de sens. Am tot respectul pentru DNA şi consider că fac o treabă bună. Cum a trunchiat colegul dumneavoastră, a rezultat că ăia de la DNA sunt nişte papagali oarecare. Dar eu cred că sunt nişte meseriaşi, care îşi fac treaba”.
De la „Nici pe el nu-l interesau găinile mele, nici pe mine nu mă interesau găinile lui”, la „m-am mai plâns că îmi iese carnea prea prăjită de pe penis, iar el îmi mai spunea uite am făcut nu ştiu ce raport şi nu m-a ascultat nimeni”
Personal (ţine să sublinieze acest lucru), Mircea Băsescu susţine că Teşeleanu „este o persoană corectă, onestă”. Afirmă asta în baza îndelungatei lor prietenii. O prietenie atât de strânsă, încât cei doi au petrecut împreună, cu familiile, Revelionul 2009 – 2010 la New York. Dar acest aspect nu i se pare relevant lui Mircea Băsescu: „Am 56 de ani. Îmi este imposibil să spun cu câţi oameni am făcut revelioane. Şi dacă cumva sunt dintre ei prin puşcării sau sunt miniştri. La câte revelioane am făcut, nu cred că este ceva relevant (că am făcut un revelion cu Teşeleanu). Dar nu contest: Teşeleanu este unul dintre apropiaţii mei, un prieten de-al meu. Ne cunoaştem cu familiile, cu soţiile”.

Comentarii
Trimiteți un comentariu
Te rog ca, în comentariul tău, să fii la obiect și civilizat. Mulțumesc!