Substratul crizei politice
E 11.10, circoteca crizei guvernamentale se apropie de un nou climax. Klaus Johannis este aşteptat să aterizeze la Bucureşti, să vină să-şi prezinte poziţia fermă faţă de propunerea numirii sale ca premier al noii coaliţii PSD&PC-PNL-UDMR-minorităţi.
Discutiile sunt focalizate acum pe ce va face Basescu. Are, nu-i asa, trei-patru variante (zic unii, mai multi). Il accepta pe Johannis sau nu il accepta, caz in care poate veni cu propria propunere, care poate fi Boc (sau altul din PDL) ori un alt independent.
De fapt, zaludul de Dinescu este printre putinii care a fost ferm si clar in explicarea textului Constitutiei (azi l-am auzit şi pe Frunda, cu un discurs bine structurat juridic). Basescu il poate respinge pe Johannis doar daca are un argument solid care tine de incompatibilitatea acestuia cu functia de premier. Iar in acest caz, trebuie sa astepte nominalizarea altei persoane pe care sa o desemneze, nu sa desemneze pe cineva de unul singur. Aceasta interpretare a fost data deja de Curtea Constitutionala anul trecut, parca, atunci cand a fost scandalul generat de refuzul lui Basescu de a desemna ministrii nominalizati de premierul Tariceanu.
Dincolo de aceasta chestiune tehnica, am propria viziune asupra circului politic la care asistam, ca spectatori-victime.
Pornesc de la ideea că, dacă Traian Băsescu şi-a respectat vreun angajament din puzderia celor pe care şi le-a luat atunci când a candidat pentru funcţia de preşedinte al României, atunci acesta este promisiunea de a fi un preşedinte-jucător. Astfel, Băsescu a reuşit ceea ce nu ştiu dacă altcineva ar fi fost capabil să o facă: revigorarea politicului în România. În 2004 era o plictiseală totală în rândul electoratului şi cred că, dacă Stolojan nu s-ar fi retras din cursă, e posibil ca procentajul prezentei la urne să fi fost la jumătate. Ce a urmat (după înscăunarea marinarului), era oarecum previzibil. Spun oarecum, pentru că, dacă aş fi ştiut exact ce va să fie, nu l-aş fi votat pe Băsescu.
În câteva cuvinte, Băsescu ne-a dat circ, în loc de pâine.
Ca şi în cazul lui Hitler, preşedintele "nostru" nu este singurul vinovat pentru situaţia în care s-a ajuns. Are complicitatea întregii clase politice. Întăresc: complicitatea. Pentru că tot ce se întâmplă este O REGIE, care nu ar fi posibilă fără conlucrarea tuturor părţilor implicate.
Îmi bazez raţionamentul pe lipsa de logică a destituirii lui Dan Nica. Fireşte că, procedând astfel, Boc (şi nu doar el) ştia exact unde se va ajunge (ieşirea PSD de la guvernare şi moţiune de cenzură cu şanse mari de reuşită).
Logic (dacă nu ar fi existat REGIA de care vorbesc) ar fi fost să îi convoace pe pesedişti la o şedinţă şi să ceară o remaniere. Poate că, după discuţii şi paradiscuţii, s-ar fi ajuns la o formulă agreată de ambele părţi, precum înlocuirea câtorva miniştri (în număr egal dpdv al apartenenţei politice). Iar dacă PSD s-ar fi cramponat de Nica, atunci abia Boc ar fi putut spune, cu mâna pe inimă, că a respectat protocolul coaliţiei de guvernare. L-ar fi putut chiar destitui pe Nica, câştigând un larg suport popular, dacă ar fi prezentat şi dovezi ale incompetenţei acestuia, respectiv ale aservirii Ministerului de Interne unor interese oculte, aşa cum susţine acum Băsescu (iarăşi, fără dovezi). Cred că ar fi fost de impact prezentarea achiziţiei de chiloţi tanga de către "Acvila" - actualmente, subunitate a Jandarmeriei.
Revin: lipsa de logică a destituirii lui Nica m-a făcut să raţionez astfel: aceasta a fost soluţia agreată (cel puţin de PSD şi PDL) pentru ieşirea PSD de la guvernare, cu păstrarea oarecum intactă a procentelor de susţinere a celor două partide, respectiv a candidaţilor susţinuţi de acestea, pentru prezidenţiale. Spun "cel puţin", dar, repet, nu cred că regia ar fi putut fi dusă până la capăt, fără acceptul celorlalţi. Fiindcă lucrurile par suficient de transparente, pentru ca aceştia să nu le fi punctat, ca atare. Or, toată lumea a tăcut, chitic. Asta pentru că, cel puţin în aparenţă, toată lumea (toată clasa politică) are de câştigat.
Să o luăm altfel. Dacă alianţa de guvernare nu s-ar fi rupt, Geoană nu ar fi putut combate eficient în campanie. Poate ar fi prins locul 2 în primul tur, dar în secundul Băsescu l-ar fi spulberat.
De partea lui, cu toate argumentele credibile pe care le-ar fi putut folosi, Crin Antonescu ar fi rămas la un maxim 20 la sută. Aşa, deja analiştii îl creditează cu o creştere spectaculoasă, în cazul în care Johannis chiar ajunge premier.
Dincolo de toate, argumentul meu suprem e legat tot de interesul pentru alegeri: fără circotecă, poate că prezenţa la urne ar fi fost undeva spre 30%. Aşa, probabil că se va depăşi 50%. Mai mult interes în activitatea politică, înseamnă menţinerea la Putere a clasei politice actuale (acelaşi Partid Comunist deghizat mai întâi în FSN apoi în partidele parlamentare), respectiv amânarea reformării acesteia. Înseamnă mai mulţi bani pentru partide. Mai mulţi bani pentru ei, circarii.
Discutiile sunt focalizate acum pe ce va face Basescu. Are, nu-i asa, trei-patru variante (zic unii, mai multi). Il accepta pe Johannis sau nu il accepta, caz in care poate veni cu propria propunere, care poate fi Boc (sau altul din PDL) ori un alt independent.
De fapt, zaludul de Dinescu este printre putinii care a fost ferm si clar in explicarea textului Constitutiei (azi l-am auzit şi pe Frunda, cu un discurs bine structurat juridic). Basescu il poate respinge pe Johannis doar daca are un argument solid care tine de incompatibilitatea acestuia cu functia de premier. Iar in acest caz, trebuie sa astepte nominalizarea altei persoane pe care sa o desemneze, nu sa desemneze pe cineva de unul singur. Aceasta interpretare a fost data deja de Curtea Constitutionala anul trecut, parca, atunci cand a fost scandalul generat de refuzul lui Basescu de a desemna ministrii nominalizati de premierul Tariceanu.
Dincolo de aceasta chestiune tehnica, am propria viziune asupra circului politic la care asistam, ca spectatori-victime.
Pornesc de la ideea că, dacă Traian Băsescu şi-a respectat vreun angajament din puzderia celor pe care şi le-a luat atunci când a candidat pentru funcţia de preşedinte al României, atunci acesta este promisiunea de a fi un preşedinte-jucător. Astfel, Băsescu a reuşit ceea ce nu ştiu dacă altcineva ar fi fost capabil să o facă: revigorarea politicului în România. În 2004 era o plictiseală totală în rândul electoratului şi cred că, dacă Stolojan nu s-ar fi retras din cursă, e posibil ca procentajul prezentei la urne să fi fost la jumătate. Ce a urmat (după înscăunarea marinarului), era oarecum previzibil. Spun oarecum, pentru că, dacă aş fi ştiut exact ce va să fie, nu l-aş fi votat pe Băsescu.
În câteva cuvinte, Băsescu ne-a dat circ, în loc de pâine.
Ca şi în cazul lui Hitler, preşedintele "nostru" nu este singurul vinovat pentru situaţia în care s-a ajuns. Are complicitatea întregii clase politice. Întăresc: complicitatea. Pentru că tot ce se întâmplă este O REGIE, care nu ar fi posibilă fără conlucrarea tuturor părţilor implicate.
Îmi bazez raţionamentul pe lipsa de logică a destituirii lui Dan Nica. Fireşte că, procedând astfel, Boc (şi nu doar el) ştia exact unde se va ajunge (ieşirea PSD de la guvernare şi moţiune de cenzură cu şanse mari de reuşită).
Logic (dacă nu ar fi existat REGIA de care vorbesc) ar fi fost să îi convoace pe pesedişti la o şedinţă şi să ceară o remaniere. Poate că, după discuţii şi paradiscuţii, s-ar fi ajuns la o formulă agreată de ambele părţi, precum înlocuirea câtorva miniştri (în număr egal dpdv al apartenenţei politice). Iar dacă PSD s-ar fi cramponat de Nica, atunci abia Boc ar fi putut spune, cu mâna pe inimă, că a respectat protocolul coaliţiei de guvernare. L-ar fi putut chiar destitui pe Nica, câştigând un larg suport popular, dacă ar fi prezentat şi dovezi ale incompetenţei acestuia, respectiv ale aservirii Ministerului de Interne unor interese oculte, aşa cum susţine acum Băsescu (iarăşi, fără dovezi). Cred că ar fi fost de impact prezentarea achiziţiei de chiloţi tanga de către "Acvila" - actualmente, subunitate a Jandarmeriei.
Revin: lipsa de logică a destituirii lui Nica m-a făcut să raţionez astfel: aceasta a fost soluţia agreată (cel puţin de PSD şi PDL) pentru ieşirea PSD de la guvernare, cu păstrarea oarecum intactă a procentelor de susţinere a celor două partide, respectiv a candidaţilor susţinuţi de acestea, pentru prezidenţiale. Spun "cel puţin", dar, repet, nu cred că regia ar fi putut fi dusă până la capăt, fără acceptul celorlalţi. Fiindcă lucrurile par suficient de transparente, pentru ca aceştia să nu le fi punctat, ca atare. Or, toată lumea a tăcut, chitic. Asta pentru că, cel puţin în aparenţă, toată lumea (toată clasa politică) are de câştigat.
Să o luăm altfel. Dacă alianţa de guvernare nu s-ar fi rupt, Geoană nu ar fi putut combate eficient în campanie. Poate ar fi prins locul 2 în primul tur, dar în secundul Băsescu l-ar fi spulberat.
De partea lui, cu toate argumentele credibile pe care le-ar fi putut folosi, Crin Antonescu ar fi rămas la un maxim 20 la sută. Aşa, deja analiştii îl creditează cu o creştere spectaculoasă, în cazul în care Johannis chiar ajunge premier.
Dincolo de toate, argumentul meu suprem e legat tot de interesul pentru alegeri: fără circotecă, poate că prezenţa la urne ar fi fost undeva spre 30%. Aşa, probabil că se va depăşi 50%. Mai mult interes în activitatea politică, înseamnă menţinerea la Putere a clasei politice actuale (acelaşi Partid Comunist deghizat mai întâi în FSN apoi în partidele parlamentare), respectiv amânarea reformării acesteia. Înseamnă mai mulţi bani pentru partide. Mai mulţi bani pentru ei, circarii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Te rog ca, în comentariul tău, să fii la obiect și civilizat. Mulțumesc!