Croația văzută prin ochii mei

Se rostogolesc la infinit clișeele care glorifică minunățiile naturale de pe plaiurile mioritice. Ca la noi, la nimeni, în sensul strict, nu cel peiorativ al expresiei.

E adevărat, doar aici se găsesc Curbura Carpaților, masivele din Făgăraș și Bucegi, Delta Dunării.

Însă, a clama că peisajele noastre le depășesc în frumusețe pe cele pe care le putem descoperi prin alte părți ale globului, e dincolo de subiectivism. Denotă ignoranță și complacere în mistificarea realității.

Croația are o suprafață de cinci ori mai mică decât a României, dar nu degeaba atrage mai mulți turiști, în pofida prețurilor prohibitive pentru cei cu posibilități materiale mai modeste. Perlele sale, atât naturale, cât și realizate de mâna omului, pot sta lejer în panoplia de minunății ale planetei/omenirii.

Dacă te obosește cititul, poți derula pentru videoclipuri și fotografii relevante, pe care le-am inserat în acest blog!

(Notă: toate fotografiile și videoclipurile sunt realizate cu telefonul - Huawei Mate 40 Pro) 

Ca fan al serialului Game of Thrones, îmi propusesem să ajung „cândva” în Dubrovnik. Pandemia mi-a oferit oportunitatea ca acel „cândva” să fie chiar anul acesta. Pe la îmbucatul iernii cu primăvara, când am început să ne planificăm concediul, după ce am studiat diverse oferte la pensiuni din țară, m-am uitat, mai mult într-o doară, și la cele din Dubrovnik. Și am constatat că, deși auzisem că e „inaccesibil”, se găseau și oferte la prețuri comparabile sau chiar sub cele din destinațiile autohtone. Asta m-a făcut să mă gândesc la un traseu.

Am exclus Serbia ca țară de tranzit, deși ruta pe acolo e mult mai scurtă, gândind că am avea nevoie de pașapoarte. Aveam să aflu, mai târziu, că asta e fals – deși nu face parte din UE, Serbia acceptă cărțile de identitate românești. Această eroare inițială s-a dovedit a fi însă binevenită, fiindcă obiectivele vizitate pe traseul spre Dubrovnik au făcut călătoria și mai interesantă.

 

Costuri de cazare

Am întârziat cu rezervările – atât pentru a fi prevăzători (nu știam cum va evolua situația pandemică, până în august), cât și pentru că aveam alte priorități.

Pe 5 iunie, am făcut rezervările, pentru tot traseul, prin Airbnb. Dacă am fi rezervat mai devreme, costul global ar fi fost mai mic.

Așa, s-au adunat 3.092 de lei pentru 12 nopți (1-2 august prima noapte, 12-13 august ultima), dintre care 8 în Croația și 4 în Ungaria. Doi adulți și un copil de 14 ani.

Costul defalcat (cu destinațiile în ordinea calendaristică):

826,38 – trei nopți la Balaton (Badacsonytomaj).

428,98 – două nopți la Plitvice

1.380 – patru nopți în Dubrovnik

285,04 – două nopți în Zagreb

167,60 – o noapte la Szeged.

Un criteriu de selecție a fost prețul, dar am căutat locațiile care ofereau spațiu de parcare inclus în costul rezervării, bucătărie cu facilități de gătit și păstrare a alimentelor, aer condiționat. În plus, a contat apropierea față de zonele de interes (ne-am făcut „temele”, stabilindu-ne din timp, în principiu, ce voiam să vizităm). Ne-am uitat și la recenzii.

Nu ne-am păcălit cu niciuna dintre cazările alese. Mă rog, la Balaton, Plitvice și Zagreb nu a existat aer condiționat – dar aici e ceva de reproșat platformei Airbnb, nu proprietarilor respectivi, care nu pretinseseră în anunț că ar avea aer condiționat (încrezători în filtrul criteriilor de căutare ale platformei, nu am mai verificat cu atenție, în fiecare anunț). Din fericire, la Balaton și Plitvice nu a contat, vremea a fost temperată. Doar la Zagreb am simțit disconfortul, însă unul atenuat de faptul că a fost un apartament (ultracentral) cu camere uriașe și bine aerisite.

 

Câteva informații utile

Ce urmează să spun nu e sponsorizat, nu e reclamă mascată. Pur și simplu, recomand un serviciu care te ajută să faci economii substanțiale în concediile din străinătate. Am folosit cu succes în ultimii doi ani, dar mai ales anul acesta, serviciul bancar Revolut. Am un cont Revolut pentru care nu plătesc nimic, niciun fel de comisioane. Îmi oferă transfer gratuit bani în contul Revolut din contul de salariu, iar cu cardul Revolut efectuez plăți în străinătate la un curs valutar imbatabil și fără comisioane. Practic, când socotești prețurile exprimate în moneda locală și faci conversia în lei la cursul BNR – aia e!

Nu am făcut o socoteală exactă, însă, cu totul, am cheltuit în Ungaria, Croația și Serbia echivalentul a cam 4.000 – 5.000 de lei. Dacă ar fi fost să facem plățile folosindu-ne de cardurile de salarii, ne-ar fi costat vreo 400-500 de lei în plus.

În Ungaria, prețurile sunt, în medie, cam cu 30-40% mai mari ca la noi. În Croația, cam duble. Nimic nu e la croați mai ieftin, există doar unele produse, precum lactatele, la care prețurile sunt oarecum comparabile. Viața în Zagreb, Capitala Croației, e sensibil mai ieftină decât în Dubrovnik, care în general e perceput ca o destinație turistică pentru cei cu buzunare largi. De pildă, transportul în comun din Zagreb e ceva mai scump ca cel din București, însă cel din Dubrovnik e mai scump ca taxi-ul din București.

Înainte de plecare am vrut să schimb niște lei în forinți (moneda Ungariei) și kuna (moneda Croației), dar cum nu am găsit kuna, am cumpărat doar euro. Nu am avut nevoie de euro și nu a fost vreo problemă că nu am avut forinți sau kuna în portofel. În Croația am avut nevoie o singură dată de plată cash (la achiziția unor bilete de autobuz în Dubrovnik) și pentru asta am scos banii necesari de la un bancomat din apropiere.

Dacă folosiți pentru orientare Waze, Google Maps sau alt program GPS, fiți atenți la traseul ales de aplicație! La întoarcerea din Croația, fiindcă Zagreb este aproape de granița cu Ungaria, nu m-am uitat la ruta aleasă de Waze. Mare eroare, care ne-a costat o zi pierdută în așteptare, cu nervi, plus renunțarea la ultima noapte de cazare, în Szeged (bani pierduți).

Povestesc mai jos ce s-a întâmplat... Fapt e că am tranzitat Serbia, care în opinia mea, e de evitat. În orice caz, țineți cont că nu e țară europeană, ca atare controlul vamal este mult mai atent, de unde pot rezulta timpi mari de așteptare, drumurile sunt pe alocuri proaste (mai proaste ca la noi și ca în Ungaria) și pline de bicicliști, iar combustibilul chiar mai scump decât în Croația.

 

Tranzitul prin Ungaria

Pe traseul ales de noi sunt peste 2.000 de kilometri între București și Dubrovnik. Precizez că, în Croația, am evitat autostrăzile, pentru folosirea cărora taxele sunt uriașe. Am făcut câteva ore în plus față de traseul cu autostrăzi, însă distanța parcursă nu a fost cu mult mai mare.

Am decis să ne oprim pe traseu nu doar pentru a înnopta, ci pentru a vizita și alte obiective. Prin urmare, tranzitul prin Ungaria l-am lungit cu încă două nopți (trei, în total) petrecute la Balaton. Mai exact la Badacsonytomaj, aproximativ în centrul malului nordic al lacului.

Am pornit din București dimineața, pe la 5.10 și am ajuns la destinație după circa 11 ore. Trecerea de vamă a fost mult mai blândă decât ne așteptam, am scăpat după circa 20 de minute de așteptare. Pe traseu am avut și opriri însumând circa 45 de minute.

Șocul cel mare a fost că am circulat mai bine în România, decât în Ungaria! N-aș fi crezut că voi ajunge să spun asta, acum (atât de devreme), dar drumurile noastre au început pe alocuri să arate mai bine ca ale vecinilor.

Pe traseu ne-am oprit de câteva ori, pentru fotografierea baloților de paie - unul dintre subiectele pe care îmi place să le imortalizez.

Balaton

La Balaton ne-am folosit mult mașina, pentru a vizita obiective din împrejurimi. Le menționez în ordinea în care s-au întâmplat:

-          Peștera de la Tapolca (merită să o vedeți doar dacă vă surâde o plimbare cu un soi de barcă pe un coridor foarte îngust și scund -totalmente nerecomandat claustrofobilor!-, pe o apă, ce-i drept, cristalină);

-          Peninsula Tihany (oferă o priveliște superbă spre lac);

-        Folly Arboretum, 5 ha de pădure luxuriantă (de foioase și conifere) și vie, pe un deal din vecinătatea Badacsonytomaj (intrarea se plătește, biletele pentru 2 adulți și un copil însumând 4.800 Ft - cca 70 de lei; în interiorul proprietății se găsește un restaurant cochet, cu terase, șezlonguri pe care te poți desfăta admirând panorama și sorbind din vinul casei).

-          Hegyestű - o stâncă de 337 m, de fapt un fost vulcan al cărui interior a devenit expus în urma mineritului din prima jumătate a secolului XX (vizitarea costă 1.200 Ft/adult, 600 Ft/copil - încă o dovadă că se pot face bani frumoși și din piatră seacă...);

-          Palatul Festetics din Keszthely (obiectiv obligatoriu pentru cei cărora le plac vestigiile fostului imperiu austro-ungar);

-          Terasa cramei Laposa Birtok din Badacsonytomaj, unde puteți savura un vin local excelent de la înălțimea unei terase suspendate pe un vârf de deal. Balaton este renumit pentru plantațiile de vie și cramele sale, Laposa fiind cea mai cunoscută.

-          Ne-am plimbat la ceas de seară și cu vaporașul pe lac – nimic spectaculos, dar relaxant.

Observație în pandemie: în Ungaria, nu am văzut pe nimeni purtând mască, nici în exterior, nici în interior.

 

Parcul Plitvice

Nu mai știu cu exactitate cât a durat drumul de la Badacsonytomaj la Plitvice. Am plecat undeva după 10 și am ajuns spre 17. Am avut pe traseu o oprire mai lungă, pentru cumpărături, pe lângă cea pentru alimentare.

Am trecut de frontiera ungaro-croată simplu, fără așteptare. Eram singura mașină din punctul de trecere a frontierei. Vameșul croat ne-a cerut testele COVID-19, i-am răspuns cu certificatele de vaccinare pe care nu le-a examinat, ci ne-a făcut semn că putem să ne vedem de drum.

În Croația se purta obligatoriu masca, precum și la noi, în spațiile închise, aglomerate.

Gazda noastră din Plitvice a fost un sârb, Zdravko. Ne-am împrietenit rapid, eu punând la bătaie palinca adusă din Ungaria, el beri locale 🙂

Parcul Plitvice e, după mine, cel mai frumos loc natural de pe Pământ, pe care am apucat să-l vizitez. E creat de întâlnirea apei cu munții de calcar. A rezultat o salbă de lacuri cu apă cristalină, turcoaz, mai mari și mai mici, la diverse înălțimi, între care apa se scurge prin cascade spectaculoase. Apa e plină de pești și alte vietăți.

Croații au organizat excepțional vizitarea acestui adevărat monument al naturii. Intrarea în Parc e scumpă (250 Kuna adulții, 70 minorii; 1 Kuna = 0,66 lei), dar face toți banii. Sunt șase trasee între care poți alege. Noi l-am ales pe cel mediu, care durează cca 5 ore, permite vizitarea cascadelor mici și mari, include o plimbare cu vaporașul electric, pe lângă transportul cu microbuzul între punctele de acces.

 

Dubrovnik

Am prins cea mai bună cazare exact în orașul-țintă al sejurului nostru. 1.380 de lei pentru patru nopți (345 de lei/noapte) a fost curat chilipir, în condițiile în care am avut la dispoziție un apartament mare într-o vilă situată la doar 200-300 de metri de plajă și la o distanță de circa 3 km de centrul vechi al orașului. Pe lângă facilitățile uzuale unei cazări bune în regim de self catering (aer condiționat, wifi, cuptor cu microunde și reșou, mașină de spălat), apartamentul are o terasă generoasă, pe care ne-am petrecut serile, având în orizontul apropiat marea...

Foarte important! Vila avea un spațiu de parcare, pe care, în mod normal, îl folosește gazda. Dar, pe durata șederii noastre, ni l-a pus la dispoziție. Ar fi fost cel puțin problematic să nu putem parca la proprietate. Costul parcării în Dubrovnik este uriaș, cel mai convenabil 10 kuna (6,66 lei)/ora. Am mai fi cheltuit jumătate din costul cazării cu parcarea...

Practic, singurul inconvenient a fost faptul că trebuia să stăm mereu cu ușile și geamurile închise. Atât din cauza căldurii, cât și a sunetului exasperant produs de cicade.

Dubrovnik, în particular Orașul Vechi, este o minunăție, cred, pentru oricine nu are repulsie față de arta medievală. Iar pentru un împătimit al serialului Game of Thrones (ca mine) este Raiul arhitectural pe Pământ.

Am făcut, în prima zi (7 august), aproape 14 km (inclusiv 6 km de la vila noastră la Orașul Vechi și înapoi), pe alocuri într-o căldură năucitoare, dar am savurat fiecare centimetru străbătut.

A doua zi, am fost, tot pe jos, până în Orașul Vechi, dar direct la pontonul acestuia, de unde am luat vaporașul spre Insula Lokrum.

Înainte de a povesti despre vizita acolo, remarc că transportul în comun costă dublu la Dubrovnik față de cel din capitala Zagreb, respectiv 12 kuna (8 lei)/ călătoria. Copiii până la 7 ani au gratuitate, însă de la 7 ani în sus plătesc bilet integral. Asta e curios, fiindcă în rest, în toate spațiile publice, minorii beneficiază de reduceri foarte mari. Iar transportul cu vaporașul pe Insula Lokrum și taxa de vizitare costă 200 de kuna pentru adulți și doar 30 de kuna pentru copiii până în 14 ani.

Pe Insula Lokrum ni s-au împleticit la propriu păunii printre picioare. Este habitatul lor acolo, trăiesc fără vreo grijă că oamenii le-ar putea face vreun rău.

Există și o grădină botanică, cu specii de plante exotice (accent pe cactuși, agave...).

Există un muzeu ce conține o replică a tronului din Game of Thrones, pe care toți fanii se fotografiază (n-am făcut excepție, desigur... 😊 ).

Sunt mai multe locuri de îmbăiat. Mulți preferă 'Marea Moartă' - așa au numit croații un lac interior, foarte mic (cât o piscină) cu apă foarte salină. Dar nu există dușuri - și asta înseamnă că sarea se usucă pe corp și pielea se coace în soarele dogoritor.

În ce ne privește am făcut o baie mirifică într-un loc în care, pentru minute în șir, am fost singuri. Un ponton cu o alee betonată ce se transforma într-o mică trambulină, la mal. Sari în apa de cleștar, înoți printre bancuri de pești, pe care îi observi în mediul lor, la zeci de metri adâncime (dacă ai inspirația de a avea o pereche de ochelari de înot).

Ultima zi am rezervat-o pentru relaxare – plajă, baie, baie, plajă 😊 Ce poate fi mai mișto decât să înoți printre bancuri de pești, care nu se tem de tine, iar apoi să faci pluta fără minim efort, până la limita dintre cunoștință și ațipire?...

 

Zagreb

Și la Zagreb am nimerit bine cu cazarea. Am avut la dispoziția noastră un apartament efectiv uriaș, situat într-un bloc vechi de locuințe din centrul orașului, la o distanță de circa 300-400 de metri de Catedrala gotică, cel mai important obiectiv turistic. Blocul are și o curte interioară, unde am avut spațiu de parcare la discreție.

Am ajuns spre seară și am ieșit la o plimbare.

Catedrala e de văzut și seara (când se lasă întunericul) și ziua. Stând la 50 de metri de ea, ai impresia că nu e mai înaltă decât un bloc de 10 etaje. De fapt, e cât unul de 30. E cea mai înaltă clădire din Croația - peste 108 metri. În prezent se află într-un îndelungat proces de renovare.

A doua zi am făcut un tur de forță pe la principalele obiective turistice. În ghiduri e plin de muzee și de cafenele pe care „nu le poți rata”. În realitate, impresia mea/noastră e că Zagreb nu face parte dintre acele orașe „obligatoriu de văzut”.

Terasele sunt la tot pasul și sunt ok. O frumoasă panoramă se vede din vârful turnului vechi Lotrščak. Muzeul Iluziilor e o experiență amuzantă. Muzeul Torturii sunt bani aruncați pe fereastră.

De fapt, Zagreb-ul ne-a ușurat cumva tranziția spre casă. E plin de clădiri și parcuri decrepite. Am vizitat și cel mai mare parc (Maksimir) și nu ne-a plăcut. Deloc.

 

La Szeged nu am mai ajuns (atenție la Waze!)

Folosesc Waze cu încredere. Cu prea multă încredere. Nu am verificat detaliile traseului ales de aplicație pentru drumul spre Szeged. Eram convinși că ne va duce pe ruta firească, adică prin Ungaria. În loc de asta, ne-a băgat în Serbia și apoi am ajuns în vama Horgoš 2 - Röszke, la mai puțin de 20 de km de destinația noastră.

Am ajuns acolo în jurul orei 15. Era o coadă de circa 40-50 de mașini. Am oftat, fiindcă era limpede că vom avea... „ceva” de așteptat. Însă habar nu aveam ce va urma. Adică, un coșmar!

Timpul mediu de procesare în vamă a fost de circa 8 minute/mașină. A trebuit să oprim aerul condiționat, fiindcă ne temeam să nu rămânem fără combustibil (mai aveam în rezervor vreo 7-8 litri).

După circa trei ore, răstimp în care nimeni nu ne-a spus nimic, iar oamenii și-au făcut nevoile în tufele de pe marginea drumului, în văzul celorlalți, am trecut hotarul maghiar, îngrădit și marcat. Acolo, am aflat că punctul vamal are un orar zilnic, programul urmând să se încheie la 19. Cu ocazia asta, am aflat că există și așa ceva: vămi care nu funcționează 24h/24.

Am calculat cât mai aveam până la a ne veni rândul la procesare și era la limită. Cu 30 de minute înainte de închiderea programului, un polițist de frontieră a închis, în spatele nostru, bariera de la hotar. Ne-am spus că „am reușit”, urmând a fi procesate cele circa 20 de mașini rămase în interior, noi pe la mijloc. La 19 fără cinci minute, când mai rămăseseră patru mașini în fața noastră (grăbiseră procesarea...), un vameș sârb ne-a ordonat să facem cale întoarsă.

L-am rugat să ne spună măcar cauza acestei situații. „Ce situație?”, a venit replica. „Scrie clar, la poartă, că programul se încheie la 19!”. Când am întrat în detalii, a ridicat din umeri: „Nu știu, eu sunt sârb, va trebui să discutați cu autoritățile ungare, ele au operat în acest ritm”.

Aveam trei opțiuni:

1. Să ne încercăm norocul la vama Horgos 1, dar am auzit de la șoferul din fața noastră (un austriac), care auzise, la rândul său, de la alt șofer, că timpul de așteptare acolo depășea cinci ore.

2. Să facem cale întoarsă, în Croația, iar de acolo să intrăm în Ungaria. Dar, în ipoteza că la vama croată-maghiară lucrurile s-ar fi desfășurat diferit, tot aveam de străbătut un drum foarte lung, urmând a ajunge dincolo de miezul nopții în Szeged.

3. Să intrăm direct în România și să venim direct acasă, renunțând la rezervarea din Szeged și la perspectiva de a cina în renumitul restaurant pescăresc din localitate.

Am ales ultima variantă. După ce am rătăcit prin două puncte de frontieră închise, cu îndrumarea lui Andrei Ostroveanu (șeful meu de la Profitul Agricol), căruia îi mulțumim și pe această cale, am nimerit vama din Srpska Crnja - Jimbolia. Astfel, pe la 5. 30 dimineața am ajuns în Potlogi, la socri, după un șofat în condiții foarte grele, drumurile fiind pline de șiruri lungi de tir-uri.